VIDEO. Acum e celebră în întreaga lume, dar știi cum arăta Simona Halep în copilărie?

Publicat: 11 nov. 2020, 10:27 Autor: Elena Vedete

Simona Halep este una dintre cele mai de succes sportive pe care le-a avut România. Sportiva din Constanța are la activ multe competiții grele pe care a reușit să le căștige datorită faptului că a muncit din greu. Totodată, Simona Halep a făcut și multe sacrificii renunțând la multe dintre plăcerile sale pentru a-și vedea visul împlinit.

„La vârsta aia poate e un pic greu, intervine adolescența, și ai dorințe foarte mari, să ieși cu colegii, să mergi la plimbări sau să pleci în vacanțe cu prietenii, eu nu am avut parte de aceste lucruri. Poate nu este ideal, dar pentru ceea ce mi-am dorit eu de când am fost copil a fost ideal. Dacă își doresc cu adevărat să ajungă una din cele mai bune sportive din lume trebuie să renunțe la tot și să pună tenisul prioritate”, a declarat Simona Halep.

Simona Halep, despre idolii din copilărie

Până să ajungă unde este acum, Simona Halep ca orice copil la vremea respectivă avea modele în viață. Primul său idol a fost tenismenul constănțean, Andrei Pavel, pe care sportiva a reușit să îl depășească, însă povestește că deși la întâlnit de multe ori i-a fost rușine să îi ceară un autograf.

„L-am avut idol pe Andrei Pavel când eram copil, mereu când îl întâlneam aveam emoții, chiar mi-a fost rușine să-i cer autograf. La Roland Garros în 2007 am mers la meciul lui de dublu și i-am cerut manșeta! Și de atunci nu am mai dat-o jos din thermobag. Și el m-a inspirat tot timpul și faptul că și el a câștigat la juniori la Roland Garros mi-am dorit și eu să fac același lucru. M-a îndrumat frumos fără să mă cunoască. A fost o energie plăcută când ne-am întâlnit amical la teren”, povestește Simona Halep.

Andrei Pavel nu a fost însă singurul: „Apoi Gheorghe Hagi a fost unul din idolii mei, per total, nu neapărat în tenis, seriozitatea lui, dorința de a fi cel mai bun, perfecțiunea pe care o căuta mereu, mi-au arătat că așa trebuie să ca să fii cel mai bun”, a mai spus sportiva.

Mesajul Simonei Halep după ce s-a vindecat de COVID-19

Simona Halep, locul 2 WTA, a mulţumit, luni, echipei de medici de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală, după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, spunea a că a fost infectată cu coronavirus. „Mulţumesc echipei de la Matei Balş pentru întreg suportul depus în această perioadă.Thanks to the Matei Balsteam for your superb support during this time”, a scris Simona Halep, luni, pe pagina de Facebook.

Mesajul jucătoarei de tenis vine după ce, tot luni, ea a anunţat pe o altă reţea de socializare că s-a vindecat de COVID-19. „Sută la sută recuperată”, a scris jucătoarea de tenis în vârstă de 29 de ani, luni, pe Twitter.
Pe 31 octombrie, Halep anunţa că a fost testată pozitiv cu coronavirus. „Bună tuturor, am vrut să vă anunţ că am testată pozitiv la COVID-19. Mă autoizolez acasă şi mă recuperez bine după simptome uşoare. Mă simt bine… vom trece prin asta împreună”, spunea Halep atunci.

Sursa foto: Arhivă Ciao, Simona Halep Facebook

Publicat: 11 nov. 2020, 10:27 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×